De ce...

Veţi întreba probabil: "Ce l-a apucat şi pe ăsta cu blogurile?" Sincer nu ştiu. Mi-a venit brusc, şi sper să mă ţină...asta depinde şi de voi, de prietenii mei. Foşti, actuali şi viitori!
Vad zilnic în jurul meu disperare, neputinţă, teamă şi mai grav...resemnare! Un fel de îngeri cu aripile frânte , umblând fără nici o ţintă şi lamentându-se. În loc să ridice ochii spre cer. Să îşi repare rănile, să înveţe din nou să zboare. Dar e mai uşor să te plângi. Scriind asta mi-am amintit un banc citit demult într-o carte scrisă de Pavel Coruţ, şi anume bancul cu Badea Gheorghe şi teneşii sparţi: Se zice că stătea badea Gheorghe într-o zi ploioasă în faţa porţii şi mânca seminţe. Ploua straşnic şi cum badea Gheorghe avea teneşii sparţi îi intra apa la picioare. Trece vecinul Ion şi îl întreabă: Ce faci vecine?...Ce să fac? Bine fac! Cum mă? Zici că faci bine şi tu ai teneşii sparţi şi îti intră apa în ei.... Şi dacă zic că fac rău, ce? nu mai intră? Trebuie să depăşim resemnarea asta latentă şi să ne înarmăm cu o doză de optimism. Doar asa vom face o lume mai bună. Gata pentru azi..