Afişări:

sâmbătă, 11 iulie 2009

Ce am invatat din recesiune?

Nimic!
E la fel ca in copilarie. Aveam un prieten care era un zidar foarte bun, lucra bine si castiga multi bani. Dar ii cheltuia la fel de repede. Nu a economisit niciodata. Nu s-a gandit ce va face peste cateva zile cand se vor termina banii. Va avea sau nu va avea comenzi. Cand ramanea fara bani, se jura ca la prima incasare isi va pune bani deoparte pentru perioadele cand va ramane fara bani, ca sa nu mai fie nevoit sa imprumute. Da` de unde! La prima incasare de bani se repeta povestea...cheltuia tot rapid.
Citeam zilele trecute un articol din capital.ro foarte interesant. Reproduc un fragment aici:

"American International Group (AIG) se pregăteşte să dea bonusuri de câteva milioane de dolari câtorva directori ai grupului, după ce, în urmă cu doar câteva luni conducerea grupului bătea cu insistenţă la porţile Casei Albe pentru a evita un faliment de proporţii catastrofale.

Plăţile care ar trebui să aibă loc, conform unei informaţii apărute în Washington Post, se ridică la suma de 2,4 milioane de dolari, sumă care va fi acordată unui număr de 40 de executivi ai AIG.

Cu toate acestea, aceste bonusuri nu pot fi acordate fără aprobarea administraţiei americane, care a salvat AIG din bani publici, motiv pentru care compania a încercat să-i convingă pe responsabilii americani că bonusurile au un rol încurajator în regenerarea grupului. Astfel că acum, conducerea companiei de asigurări trebuie să negocieze cu Kenneth R. Feinberg, cel pe care Obama l-a numit să supravegheze modul în care se acordă bonusurile şi primele la AIG.

Grupul AIG a primit în septembrie anul tercut un ajutor guvernamental de 85 de miliarde de dolari, iar în trimestrul al patrulea al anului trecut a suferit cea mai mare pierdere din istorie: 61,7 miliarde de dolari. În urma acestor pierderi guvernul de la Washington a promis imediat un ajutor suplimentar de 30 de miliarde de dolari.

SURSA: Washington Post "

Clar nu o sa invatam nimic din asta. La primele semne de redresare economica o sa ne reluam metehnele. O sa cheltuim prosteste, o sa redevenim consumatoristi de frunte, o sa imbogatim speculatori, etc.
Daca gigantii americani nu au invatat nimic din acest lucru...la ce sa ne asteptam de la nimicarnita din Romania? Astia ne fura la vedere..si nu le zice nimeni nimic. De ce sunt mai scumpe painea, laptele, carnea decat in Germania? De ce benzina costa 3.90 lei/litru la 68 dolari/baril, cand anul trecut era 3.6 lei/litru la un pret de 145 dolari/baril? Astea sunt hotii la drumul mare de pe spinarea omului de rand facute cu acordul tacit al celor care ne conduc. Multi dintre ei fiind implicati in afaceri de genul. Acum statul cica face economii. Nici copii de gradinita nu cred asta. Atata timp cat parlamentul ne costa multe milioane de euro pe an (cheltuieli date publicitatii) - desi mai sunt si altele care nu suint spuse-, catedrala de 600 milioane lei noi, ziua tineretului cu 2 milioane de euro (ne lashi?), respingem contracte pentru autostrazi de la straini cu 11 milioane/km si dam contracte la firmele romanesti cu 24 milioane/km (fac pariu ca 1/2 din administratie au actiuni sau ceva de castigat de acolo).
Si atunci cum sa spui "Romania te iubesc!"? De fapt iubesc Romania.Tara. Nu oamenii. E o tara minunata. pacat ca e locuita de noi. Nu meritam asta. Oare o sa ne schimbam vreodata mentalitatea de ciubucari, hoti, pile-cunostinte-relatii, lenesi, autocompatimitori, si suduitori de frunte. Mai bine injuram guvernul in loc sa punem mana sa muncim, sa mergem la MUNCA nu la SERVICIU, sa incercam sa ne schimbam mentalitatea noastra si a celor din jurul nostru. Oare se poate? Macar pentru copii nostri...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Powered By Blogger